Robin Soderling, fost număr patru mondial și autorul uneia dintre cele mai mari surprize din istoria recentă a tenisului masculin, prin victoria din 2009 în fața lui Rafael Nadal, în optimi la Roland Garros, a dezvăluit, pe rețelele de socializare, secretul din spatele ascensiunii spectaculoase a conaționalei sale – Rebecca Peterson și a victoriei acesteia în fața primei românce intrate în competiție la Australian Open 2019.
Jucătoarea în vârstă de 23 de ani a făcut un salt de peste 140 de poziții în clasament din 2017 în 2018, stabilindu-și cea mai bună clasare a carierei în WTA, la poziția 52, iar luni dimineață, în fața Soranei Cîrstea, a reușit un sprint impresionant spre victorie după un start echilibrat de partidă și 4-4 în primul set, câștigând opt dintre următoarele nouă game-uri pentru a se califica în turul doi, la debutul său pe tabloul principal de la Australian Open.
Soderling, 34 de ani, retras din tenis de la jumătatea lui 2011 din cauza unei mononucleoze, a aplaudat performanța Rebeccăi. „Să luați aminte la ea, în următorii ani. Fostul meu fizioterapeut, Ali Ghelem – după mine, principalul star al pregătirii fizice – lucrează cu Peterson de doi ani. Hai, băieți! Urmează Șarapova!„, a transmis Soderling.
Strong performance by 🇸🇪@beckspeterson winning 64 61 vs Cirstea in the opener. Watch out the coming years for her. My former Physio @alighelem (in my mind the leading star of tennis phyiso work) works with Peterson since 2 years. Let”s go guys. Sharapova up next — Robin Söderling (@RSoderling) January 14, 2019
Strong performance by 🇸🇪@beckspeterson winning 64 61 vs Cirstea in the opener. Watch out the coming years for her. My former Physio @alighelem (in my mind the leading star of tennis phyiso work) works with Peterson since 2 years. Let”s go guys. Sharapova up next
— Robin Söderling (@RSoderling) January 14, 2019
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER